5 mituri despre legume

Vizualizari: 651

5 mituri despre legume

Cei mai mulţi oameni ştiu că legumele fac parte dintr-o alimentaţie echilibrată şi că, de exemplu, cele proaspete sunt mai sănătoase decăt cele gătite. Totusi, potrivit realitatea.net, acesta este doar unul dintre miturile despre legume, desfiinţate de cercetători.

Legumele proaspete sunt mai sănătoase decât cele congelate

De fapt, studiile arată că uneori legumele congelate conţin mai mulţi nutrienţi decât cele prospete, în funcţie de cât de mult au stat produsele pe rafturi, arată blogul The Conscious Consumer. Legumele încep sa piardă din  calitate imediat ce au fost culese. Astfel, sunt de preferat legumele care au fost congelate la scurt timp după ce au fost recoltate, decât cele care au făcut două săptamâni pe drum până pe masa ta.

Legumele gătite au mai puţini nutrienţi decât cele proaspete


"Prin procesul de gătire sunt distruşi anumiţi nutrienţi, cum ar fi vitamina C şi acidul folic, dar sunt eliberaţi alţii", spune Marion Nestle, specialistă în nutriţie. De exemplu, sunt eliberate vitamina A şi elemente esenţiale digestiei din fibre. Mai mult, după gătire, corpul va absorbi mai uşor licopenul din legume, un antioxidant important anticancerigen, ce se găseşte în sucul de roşii.

Salata Iceberg nu conţine nutrienţi

Este adevărat că salata Iceberg este în principal formată din apă, aşa că nu prea conţine vitamine, dar, consumată în cantităţi medii, poate aduce un aport de proteine, fibre, vitamine şi minerale.

Cartofii îngraşă

Cartofii nu conţin grăsimi şi au puţine calorii. Aceste legume delicioase şi ieftine conţin o doză sănătoasă de fibre, care dau senzaţia de saţietate pentru un timp îndelungat. Problema nu sunt cartofii în sine, ci modul în care sunt de obicei gătiţi: prăjiţi sau amestecaţi cu diferite produse foarte grase (unt sau smântână).

Salata împachetată este curată

Probabil că pungile cu satală deja spălată şi tăiată vă fac cu ochiul, atunci cânt doriţi să economisiţi timp în bucătărie. Atenţie însă! Salata împachetată nu este nici pe departe suficient de curată. Studiile arată că 39% dintre pungile cu salată conţin bacterii care sunt indicatori pentru o igienă necorespunzătoare a legumelor. Cel mai bine este să spălaţi produsele acasă, indiferent de cum sunt prezentate în magazin
şi chiar dacă pe pungile în care sunt împachetate scrie că sunt curate.







Nu exista comentarii



 
Sfaturile, sugestiile si alte informatii prezentate in site-ul revistamedicala.info au scop informativ. Acestea nu se pot substitui unui consult medical specializat. Pentru diagnostic si tratament consultati medicul !